Accident grav, în jud. Sibiu: două victime, după ce s-au răsturnat cu mașina
Doi bărbaţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă pe DN14, între Brateiu şi Mediaş, fiind necesară şi intervenţia echipei de descarcerare, a anunţat, miercuri dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.
"Un bărbat de aproximativ 58 de ani, conştient şi cu plagă membru superior, a fost transportat la CPU Mediaş de către echipajul SAJ. Un bărbat de circa 59 ani, conştient şi cu un traumatism cranio-facial, a fost transportat la CPU Mediaş de către echipajul SMURD", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Şoferul a pierdut controlul maşinii într-o curbă, după care s-a răsturnat, potrivit Poliţiei.
"În cursul nopţii, in jurul orei 01,30, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe DN 14, intre Brateiu şi Mediaş. Din primele cercetări a rezultat că, pe un tronson de drum în curbă la stânga, şoferul unui autoturism condus spre Mediaş a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile, in partea stângă a direcţiei de mers. În urma evenimentului, şoferul, in vârstă de 59 de ani, şi pasagerul, 58 de ani, ambii din judeţul Giurgiu, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi. În continuare, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.