MENIU

A murit un cunoscut om de fotbal din România - Doliu în Liga 1

Doliu în fotbal

O nouă veste tragică a lovit sportul românesc, de data aceasta un fost arbitru cunoscut din Divizia A și, în același timp, un ex-conducător de club a decedat în noaptea de joi spre vineri. 

Fostul cavaler al fluierului, Ioan Danciu, a trecut în neființă la vârsta de 69 ani, iar anunțul a fost făcut de fiica sa, Ramona, scrie realitateasportiva.net.

„Azi noapte, la ora 01, a trecut la cele veșnice tatăl meu drag, fostul mare arbitru de fotbal Ioan Danciu, în vârstă de 69 de ani. El a plecat dintr-o lume cu dor, într-o lume fără dor. Corpul neînsuflețit va fi depus la Biserica Ortodoxă din Petros -Baru Mare. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pentru că a fost un tată și un om minunat. Nu te vom uita niciodată!”, a fost mesajul postat de familia sa pe o rețea de socializare.

Ioan Danciu a activat ca arbitru în prima divizie în perioada 1989-1997. A făcut parte din conducerea unor cluburi precum Jiul, FCM Bacău și FC Vaslui.

Mai multe articole despre:
doliu fotbal a murit