A murit Nicolae Manolescu. Criticul literar avea 84 de ani și era internat la Spitalul Elias de vineri

Nicolae Manolescu, critic, istoric literar şi eseist, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A urmat gimnaziul la Sibiu, apoi cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea. A absolvit liceul la Sibiu, după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 şi 1959, când este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962, şi în acelaşi an a început o colaborare la ''Contemporanul''.

În 1963 şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeaşi catedră. Lucrarea sa de doctorat - ''Contradicţia lui Maiorescu'' - a fost susţinută în 1974.

''Manifestată precoce, vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în ''Contemporanul'', unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină până în 1972, când este titularizat cronicar la ''România literară'' de acelaşi G. Ivaşcu (...)'' ("Dicţionarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Din 1990 a devenit directorul revistei ''România literară''. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990-septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică ''Ochiul magic''. Activitatea sa de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.

A debutat cu volumul ''Literatura română de azi. 1944-1964'', scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: ''Lecturi infidele'' (1966), ''Metamorfozele poeziei'' (1968), ''Contradicţia lui Maiorescu'' (1970), ''Teme'' (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), ''Introducere în opera lui Alexandru Odobescu'' (1976), ''Sadoveanu sau Utopia cărţii'' (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), ''Arca lui Noe'' (I-III, 1980-1983), ''Despre poezie'' (1987), ''Istoria critică a literaturii române'' (1990), ''Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea'' (1991); ''Cărţile au suflet'' (1995); ''Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului'' (1999); ''Poeţi romantici'' (1999); ''Teme'' (2000); ''Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu'' (vol. I-III, 2001); ''Cititul şi scrisul'' (2002); ''Poeţi moderni'' (2003); ''Lectura pe înţelesul tuturor'' (2003), ''Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă'' (2009).