MENIU

A murit ceferistul care a fost la un pas să oprească Mineriada din 1990

Tren cu mineri 1990 (FOTO Romania Military)

Ioan Mănucu, ceferistul care în iunie 1990 a încercat să oprească trenurile cu mineri care veneau spre București, a murit. Ca șef al Instalațiilor Electrice din gara Craiova, el a fost cel care a dat ordin ca locomotivele trenurilor cu ortaci să nu mai fie alimentate.

La ordinul lui Mănucu, instalaţia electrică a căii ferate între Lainici și Valea Sadului a fost decuplată, iar trenurile care mergeau pe direcţia Petroşani – Craiova – București Nord au rămas fără curent, potrivit clubferoviar.ro. 

Decizia l-a costat desfacerea contractului de muncă pentru abatere disciplinară gravă, iar șeful regionalei Craiova la vremea respectivă, Gheorghe Dobre, viitor ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, a dat ordin ca trenurile să fie din nou alimentate cu energie electrică

.

Ca urmare, mii de mineri au ajuns în București, unde au urmat tragicele evenimente din 13-15 iunie, cunoscute în istorie drept Mineriadă. Potrivit datelor oficiale, 6 oameni au murit iar alți aproape 750 au fost răniți.