MENIU

A împrăştiat bicarbonat pe toată salteaua. Motivul pentru care toţi ar trebui să facem asta!

Fiecare dintre noi ne-am creat dacă nu o rutină zilnică, cel puţin una săptămânală în ceea ce priveşte curăţenia în casă. Iar acum vine întrebarea: ţinând cont că o treime din viaţă se presupune că ţi-o petreci în pat, cât de des cureţi salteaua? 

Dacă răspunsul este "rar" sau "deloc", atunci înseamnă că următorul video te va convinge că este necesar să iei măsuri. Pentru că, dacă nu ştiai, fiecare om elimină noaptea, până la jumătate de litru de transpiraţie. De aceea, trebuie să ai grijă că salteaua să fie cât mai curată, cu atât mai mult cu cât există soluţii simple şi la îndemână.

Primul pas pe care trebuie să îl faci este să aspiri salteaua cu un aspirator, de preferat unul special pentru tapiţerie sau cel puţin cu unul pentru maşină. Pentru a face acest lucru cât mai simplu, întâi şi întâi pulverizează bicarbonat de sodiu pe suprafaţă întregii saltele şi lasă să acţioneze preţ de jumătate de ora. Apoi, aspiră bine salteaua. Odată cu bicarbonatul vor fi absorbite bine şi impurităţile, acarienii, dar şi mirosurile neplăcute.

În plus, se recomandă ca, la începutul fiecărui sezon, să întorci salteaua pentru o uzură uniformă.

Iată o demonstraţie video a ceea ce înseamnă curăţarea saltelei cu bicarbonat de sodiu:

Mai multe articole despre:
saltea bicarbonat