5 soluții ca să vopsești ouăle NATURAL sută la sută. Pur și simplu sănătos!
Se apropie Paștele și deja te gândești cum vor arăta ouăle pe masă. Însă, de câte ori ţi s-a întâmplat să îţi intre vopseaua chimică prin coaja oului? Iată câteva alternative naturale pentru a vopsi ouăle, fără chimicale, fără conservanți, sigur, simplu, ușor.
Roşu - cu foi de ceapă
Păstrează foile şi "cămăşile" cepelor roşii curăţate, pe care le fierbi împreună cu ouăle timp de o jumătate de oră sau chiar o oră.
Cu cât foloseşti mai multe foi de ceapă şi cu cât laşi ouăle la fiert mai mult timp, cu atât vei obţine o culoare mai puternică. Dacă foloseşti o cantitate mai mică de foi, vei obţine o nuanţă de mov sau lila
Roz - cu sfeclă roşie
Lasă ouăle fierte foarte tare la vopsit în suc de fructe de merişor sau în zeamă de sfeclă murată.
Galben - cu şofran
Într-o cană cu apă fiartă, adaugă o linguriţă de turmeric şi o jumătate de linguriţă de oţet.
Albastru -cu violete
Peste noapte, lasă ouăle fierte în apa în care ai adăugat flori de violete.
Auriu închis - cu ceapă galbenă
Fierbe ouăle tare, în apa în care ai adăugat coji şi foi de ceapă galbenă uscată.