MENIU

2 preoți suceveni, reclamați pentru că au refuzat botezul unui copil pentru că părinții nu sunt cununați, iar nașii sunt bătrâni

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic

2 preoți suceveni au fost reclamați la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților după ce au refuzat botezul unui copil pe motiv că părinții nu sunt încă cununați, nu are nume de sfânt, iar nașii sunt bătrâni. Însuși IPS Calinic le-a răspuns celor care au făcut sesizarea și i-a asigurat că dacă cele spune se confirmă, va lua măsuri. 

„Aș dori să mă informați dacă un preot creștin ortodox poate refuza botezul unui prunc născut din părinți creștini ortodocși. Un preot a refuzat botezul copilului pentru că părinții nu sunt cununați încă, pentru că nașii copilului sunt bătrâni și pentru că numele ales de părinți nu e de sfânt, deși copilul are două nume, printre care și unul de sfânt (Alexandru). (...) Vă mulțumesc pentru răbdarea de a-mi citi mesajul și sper că mă veți îndruma înspre o rezolvare!”, i-au scris părinții copilului înaltului prelat, potrivit svnews.ro.

IPS Calinic le-a răspuns prompt. ”Niciunui copil nu îi poate fi refuzată Taina Sfântului Botez, indiferent de condițiile în care a fost născut. Dacă cele despre care faceți vorbire s-au întâmplat în județul Suceava, respectiv în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, vă rugăm să ne spuneți, pentru a lua măsurile ce se impun. Sărbători cu bine!”, a transmis IPS Calinic.