Sarea
Sarea în exces dăunează sănătăţii. Astfel, consumul mare de sare poate favoriza excreţia renală a calciului. Prin acest lucru, creşte şi riscul de apariţie a osteoporozei. De aceea, nu uita de alimentele cu un conţinut „ascuns” de sare, cum ar fi pâinea şi conservele.
Carnea
Atenţie sporită necesită şi consumul de carne, fiindcă aceasta conţine aminoacizi care, atunci când depăşim un aport de 100 g pe zi, se transformă în acid uric. Acesta se elimină din organism împreună cu calciul.
Cafeaua
Câţi dintre noi nu ne începem ziua cu o ceaşcă de cafea? Aceasta are un efect diuretic, acţionând astfel încât scade absorbţia calciului şi îi creşte excreţia. La fiecare ceşcuţă pierdem până la 6 miligrame de calciu, iar dacă o bem zilnic riscăm mai mult decât cei care nu beau cafea să facem osteoporoză.
Alcoolul
Acesta poate reduce absorbţia intestinală a calciului. De asemenea, el poate inhiba enzimele din ficat care ajută la conversia vitaminei D în formă activă a acesteia, ceea ce reduce absorbţia calciului.
Băuturile carbogazoase
Toate băuturile de tipul cola conţin fosfaţi, care pot deregla echilibrul calciului. Un nivel ridicat de fosfor în alimentaţie stimulează secreţia hormonului paratiroidian, care afectează echilibrul calciului din sânge, fiind necesara „mobilizarea” lui din oase.
Oţetul
Acesta scade pH-ul sângelui (îl face acid) şi fortează astfel organismul să îşi consume calciul pentru a echilibra pH-ul.
Ceaiurile diuretice
Ceaiurile de cozi de cirese, de mătase de porumb şi de coada şoricelului au efect diuretic şi pot scoate şi ele calciul din oase. Ele elimină toxinele din organism, dar, atunci când sunt consumate în cantităţi mari, elimină şi o parte din sărurile minerale aflate în rezerva organismului, demineralizând oasele.
Acizii din fructe legume, ceai şi ciocolată
Acidul fitic, prezent în tărâţele boabelor integrale de grâu, în nuci, în alune şi în unele leguminoase, poate impiedica absorbţia intestinală a calciului. De asemenea, acidul oxalic, care se găseşte în spanac, în fasole, în cartofi dulci şi în ciocolată poate forma unii compuşi, care impiedică asimilarea normală calciului.
Acelaşi efect îl are şi acidul tanic din ceai, din vin roşu şi din unele fructe. Astfel, deşi unele legume, precum spanacul, stevia, varza şi loboda, sunt bogate în calciu, mineralul nu poate fi asimilat optim din cauza acidului oxalic.
Lactatele
Unii specialişti susţin ca şi lactatele ne fură calciul din oase dacă sunt consumate excesiv. Cum explică ei acest fenomen? Laptele şi brânza, având multe proteine şi fiind acide, scad pH-ul sângelui şi îl fac acid. În aceasta situaţie, organismul ia o măsură de urgenţă: scoate calciul din oase ca să echilibreze pH-ul sângelui. De aceea, există voci care susţin ca aceste alimente, consumate în cantităţi mari, deşi conţin calciu ne pot fragiliza oasele.
„Bătrânii suferă de lipsa de calciu nu pentru că nu mănâncă lactate, ci pentru că au hoţi de calciu. Şi, atunci vârstnicii care mănâncă lapte şi brânză în cantitate mare vor face fracturi de oase şi osteoporoză”, susţine dr. Virgiliu Stroescu.
Medicamentele
Antiinflamatoarele steroidiene, care fac parte din tratamentul reumaticilor, şi unele antihipertensive produc acelaşi efect. După menopauză, se recomandă precauţie în folosirea medicamentelor antiacide pe bază de aluminiu, care au rolul de a scadea aciditatea gastrică, fiindcă şi ele pot cauza pierderi de calciu.
Sursa: unica.md