„Tramvaiul lui Moș Crăciun aduce bucuria sărbătorilor în oraș
În pragul sărbătorilor, Societatea de Transport București STB S.A. a transformat un tramvai într-un loc de poveste, plin de căldură și emoție. Prin această inițiativă deosebită, spiritul sărbătorilor a adus bucurie și emoție în viețile a 300 de copii, care au trăit momente de neuitat în atmosfera fermecătoare a iernii.
Pentru o zi, micuții au fost purtați într-un basm de iarnă, călătorind la bordul „Tramvaiului lui Moș Crăciun”, care i-a condus pe traseul dintre Depoul Dudești și Bucur Obor. Aici, copiii s-au bucurat de o întâlnire memorabilă cu Moș Crăciun, însoțit de spiridușii săi veseli. Prin poezii, cântece și dansuri pline de energie, atmosfera a devenit plină de veselie, iar Moșul, fermecat de entuziasmul lor, le-a oferit fiecărui copil daruri speciale, pregătite cu multă grijă.
Povestea nu s-a oprit aici! La întoarcere, micuții au intrat într-un univers la fel de încântător, la bordul „Tramvaiului Cofetărie”. Aici, nu doar că au fost întâmpinați de mirosul îmbietor al turtei dulci proaspăt coapte, dar au avut și ocazia să se bucure de aceasta, alături de o ceașcă de ceai cald, într-o atmosferă perfectă pentru zilele reci de iarnă.
„Pentru noi, bucuria copiilor este cel mai frumos dar al sărbătorilor. Entuziasmul și zâmbetele lor ne motivează să rămânem aproape de comunitate, oferindu-le celor mici experiențe de neuitat – o zi plină de emoție și momente care să le rămână în suflet pentru totdeauna!”, a declarat Daniel Istrate, Director General STB S.A.
Cei 300 de copii care au participat fac parte din evidențele Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București și Ilfov. Prin acest eveniment, STB S.A., Primăria Municipiului Bucureştiși Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea și de a aduce lumină și speranță în sufletele celor mici.
Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri: Edu Class, Kinder, BIC Stationery EU, Capri Sun, Didactica Publishing House, cărora le mulțumim pentru generozitate”, a scris Societatea de Transport București STB SA pe Facebook.