UPDATE Rezerva Federală a Statelor Unite a majorat miercuri dobânda de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, pentru prima oară după 2006, semn că economia americană a depăşit cea mai mare parte a urmărilor crizei financiare globale izbucnite în urmă cu opt ani, relatează MarketWatch.
Cei zece reprezentanţi ai Fed participanţi la şedinţa de politică monetară au decis în unanimitate ca dobânda cheie să fie majorată de la un interval de 0%-0,25% la 0,25%-0,5%, prima măsură de acest tip din ultimii peste nouă ani.
Dobânda de politică monetară a Rezervei Federale americane s-a aflat la nivelul zero timp de opt ani.
Board-ul directorilor Fed a mai majorat dobânda cu discount aplicată împrumuturilor acordate băncilor comerciale prin intermediul facilităţii cu discount de la 0,75% la 1%, potrivit ZF.ro.
După 8 ani de dobânzi zero, decizia Fed ar putea declanșa chiar o perioadă de criză în piețele financiare internaționale.
Pe termen lung, majorarea dobânzilor este un proces natural, pozitiv și de însănătoșire a piețelor financiare. Dobânda zero practicată în prezent (nu doar de SUA) NU este ceva natural si este un "medicament" cu efecte secundare pe termen lung.
Renunțarea la dobânzile zero înseamnă însă scăderi pe termen scurt în piețele financiare, înseamnă risc, inseamna miscari negative.
Decizia FED-ului american ar putea avea efecte negative și asupra României, se arată într-o analiză Admiral Markets.
Renuntarea la dobânzile zero ar putea fi tema principala a anului 2016 insa, acest lucru s-ar putea produce intr-un moment nefavorabil pentru guvernul actual de la București. Renuntarea la dobanzi zero ar putea da peste cap planurile Guvernului Romaniei si ar putea sa forteze ajustari bugetare in partea a doua a anului.