Acești Sfinți Mucenici, africani de neam, au trăit în secolul al III-lea în timpul împăratului persecutor de creștini, Deciu (251-253).
Drept-credincioșii Terentie și toți cei împreună cu dânsul, patruzeci fiind toți, au mărturisit de bunăvoie credința în Hristos Dumnezeu.
Deci, stând în fața unui demnitar imperial, tinerii aceștia propovăduiau puterea lui Hristos și neputința idolilor, fără de simțire, ce se cinsteau de păgâni.
Au fost întemnițați și după ce au fost supuși la chinuri cumplite, pierzând orice nădejde de a-i întoarce de la Hristos, la idoli, dregătorul a poruncit să li se taie capetele. Și așa, primind cununa biruinței, s-au mutat la Domnul.
Duminica Sf. Ioan Scărarul Sfântul Ioan Scărarul este cel care, din materialele deja existente de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, a creat trepte suitoare spre bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu.
Duminica Sf. Ioan Scărarul Autorul Scării este cel care precizează cel mai bine că la Dumnezeu nu se poate urca decât pe scara virtuţilor. Viaţa creştinului – mai ales cea ascetică –, în Biserica lui Hristos, este comparabilă cu o scară care urcă la cer.
Hristos, scara care a unit cerul cu pământul
Duminica Sf. Ioan Scărarul Sfântul Ioan a trăit, după cum se relatează în biografia lui, în pustiul Sinai, în peşterile din jurul Mănăstirii „Sfânta Ecaterina”, unde, mai târziu, ajunge şi stareţ. Ca vieţuitor al pustiului, la poalele muntelui pe care a coborât Dumnezeu la Moise, el petrecea în asceză desăvârşită, în rugăciune şi lucrare, gândind la întreaga lume, la destinele celor care sufereau din cauza răului existent în lume.
Duminica Sf. Ioan Scărarul Şi-n epoca în care a trăit Sfântul Ioan existau pelerini care urcau pe munte pentru a se ruga, în locul în care Domnul s-a arătat profetului Moise, scrie Monitorul de Suceava. Această urcare, ascensiune, a lor a devenit pentru Sfântul Ioan simbolul vieţii noastre spirituale creştine.
Duminica Sf. Ioan Scărarul Gândea adesea, o exprimă în inegalabila sa operă dumnezeiască, că cel care a unit Cerul cu Pământul, coborând ca pe o scară la oameni, a fost Dumnezeu Omul – Iisus Hristos. Maica Domnului a fost asemuită cu o scară pe care S-a coborât Dumnezeu la noi ca să ne restaureze fiinţial, adică să ne scoată din robia păcatului şi a morţii.
Din momentul coborârii lui Dumnezeu, umanitatea a înţeles că cerul nu este departe de noi şi ne este accesibil, pentru că de la venirea lui Hristos în trup există o scară ale cărei trepte, urcându-le, putem accede la comuniunea cu Dumnezeu.
Pe scara virtuţilor, oprirea înseamnă coborâre
Observând pelerinii care urcau pe munte, Sfântul Ioan Scărarul a înţeles că niciodată nu trebuie să ne oprim din urcare, căci cel care nu urcă va fi nevoit să rătăcească în Valea Plângerii, rămânând captiv tenebrelor, ignoranţei, necunoaşterii. Or, viaţa veşnică, către care urcăm mereu în calitate de creştini şi practicanţi ai virtuţilor, este aceasta: „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).
Atunci când urcăm pe o scară oarecare putem face câte o oprire, însă pe scara virtuţilor, oprirea înseamnă coborâre. De aceea, cel ce s-a angajat în urcuşul duhovnicesc nu trebuie să se oprească, arată sursa citata.
