Reuniunea liderilor USL, de la Vila Lac 1, s-a încheiat după aproximativ două ore. Doar Victor Ponta a făcut declaraţii de presă la sediul USL. Crin Antonescu a lipsit.
"Nu am luat o decizie. Am avut o discuţie în cadrul USL legată de restructurarea Guvernului. Ca premier, era normal să vă comunic eu în ce stadiu ne aflăm. A existat o propunere din partea mea ca guvernul să meargă luni în Parlament cu o nouă formulă guvernamentală care îl include pe Iohannis ca ministru de Interne şi vicepremier. Am cerut introducerea a patru vicepremieri, din fiecare partid al coaliţiei. Nu a existat un consens asupra acestei formule. A rămas să discutăm", a spus Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Nu am vrut să luăm niciun portofoliu de la PNL. Nu se schimbă în niciun fel raportul între membrii Guvernului reprezentând partide diverse", a mai precizat Ponta.
Potrivit AGERPRES, la ședință au participat şi liberalii Mihai Voicu, Daniel Chițoiu, Klaus Iohannis, iar din partea PSD, Liviu Dragnea, Andrei Dolineaschi, Marian Oprișan.
KLAUS IOHANNIS: USL se poate rupe dacă negocierile merg prost
Prim-vicepreşedintele PNL, KLAUS IOHANNIS, a declarat, marţi, că USL "se poate rupe" dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne "merg prost" şi nu se va mai realiza remanierea.
Reamintim că primarul Sibiului, KLAUS IOHANNIS, a fost propus de PNL pentru funcţiile de vicepremier şi de ministru de Interne. Funcţia de ministru de Interne a rămas vacantă după demisia lui Radu Stroe, iar cea de vicepremier, după demisia lui Daniel Chiţoiu, care era şi ministru de Finanţe.
Şedinţa de ieri a USL s-a încheiat fără a se ajunge la un rezultat şi s-a lăsat cu atacuri între cei doi co-preşedinţi ai USL.
USL, NEGOCIERI EŞUATE la Vila Lac: PNL şi PC au părăsit şedinţa
La întâlnirea care s-a desfăşurat, luni, la Vila Lac 1, a participat şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, PSD nu acceptă ca IOHANNIS să fie şi vicepremier. Acesta ar fi fost somat de PSD să renunţe la Primăria Sibiu.
Potrivit unor surse politice, negocierile au eşuat, PNL şi PC părăsind şedinţa.
Primarul Sibiului, KLAUS IOHANNIS, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că a discutat cu premierul Victor Ponta înainte ca liberalii să anunţe public remanierea mai multor miniştri şi propunerea lui KLAUS IOHANNIS ca membru al Guvernului şi a căzut de acord asupra acestora cu prim-ministrul.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat anterior că are o relaţie foarte bună cu KLAUS IOHANNIS şi că îl doreşte în Guvern deoarece ar fi un mare câştig, dar că "deciziile tehnice" legate de poziţii şi de procedurile necesare vor fi luate în ţară, "cu calm", în cadrul coaliţiei.