Procedura de numire a unui membru ASF va fi reluată pentru a unsprezecea oară de la înfiinţarea instituţiei, după ce Victor Ciorbea a decis să renunţe la poziţia de membru neexecutiv înainte chiar de a o ocupa ca atare, scrie Economica.net.
"Da, am renunţat la poziţia din ASF pentru că voi candida la funcţia de avocat al poporului. Decizia mea nu are legătură cu contestaţia depusă de PDL la Curtea Constituţională", ne-a confirmat Ciorbea informaţiile. Acesat şi-a depus, în acelaşi timp, şi demisia din Parlament.
El urma să îşi preia atribuţiile la ASF de la 1 mai, concomitent cu noul preşedinte desemnat, Mişu Negriţoiu. PDL a contestat la Curtea Constituţională numirea lui Ciorbea invocând , în principal, neîndeplinirea criteriilor profesionale cerute de lege.
Alături de Ciorbea, de funcţia din ASF au fost interesaţi iniţial şi Adrian Mitroi, membru CFA România, şi vicepreşedinte la Nextebank, brokerul de asigurări Sebastian Matişan dar şi Ion Golu, un specialist cu peste 30 de ani în domeniul asigurări şi bănci. Mai multe aici.