"Astăzi numărul de voturi era suficient pentru susținerea unui Guvern și cred că ați observat că, exceptând PSD, partidul domnului Tăriceanu, că nici nu știu cum să îi spun, și PMP, voturi au venit dinspre toate celelalte grupuri parlamentare. Am demonstrat, astăzi, capacitatea PNL de a coagula numărul de voturi necesare când este vorba de probleme importante", a spus Vasile Blaga.
La rândul său, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a afirmat că premierul Victor Ponta a ales varianta boicotului pentru că "este un șef de partid laș".
"Nu pot să accept că nu îi lasă pe parlamentari să își exercite dreptul de vot. Le mulțumesc celor de la UDMR, de la minorități, de la PSRO, UNPR, grupul Democrat-Popular. Era evident că Ponta și colegii săi nu vor fi în sală pentru că e greu să accepte încă o înfrângere și este un moment în care se demonstrează că avem o majoritate parlamentară pe proiecte importante. Nu este ultima dată când vom avea această majoritate", a declarat Alina Gorghiu.