Actual· 1 min citire

Un vasluian a murit după ce s-a înecat cu o bucată de mâncare

Un vasluian a murit după ce s-a înecat cu o bucată de mâncare

Un vasluian a murit după ce s-a înecat cu o bucată de mâncare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 feb. 2019, 08:36

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din comuna vasluiană Voinești a decedat, miercuri seara, după ce s-a înecat cu o bucată de mâncare în timp ce lua masa de seară.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, bărbatul lua cina împreună cu soția, care, la un moment dat, a observat că soțul se simte rău și a cerut ajutorul unei vecine, care a sunat la numărul de urgență 112.

"La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a găsit bărbatul în stop cardio-respirator. Din păcate, în urma manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat, echipajul medical declarând decesul", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările. Cauza decesului urmează să fie stabilită după efectuarea necropsiei, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News