Aflată la căpătâiul tatălui ei, împreună cu familia, Lidia, fiica fostului lider PRM, şi-a descris părintele ca fiind „un om normal”, care îşi iubea fetele, deoarece erau „slăbiciunile lui”. Lidia Tudor ne-a declarat că ultima dorinţă a tatălui ei a fost îndeplinită: „Părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru ne-a mărturisit că tata i-a spus de trei ori că vrea să fie depus aici când o să moară, dar noi de-abia astăzi (n.r. – ieri) am aflat, pentru că n-am vorbit niciodată despre moarte” .
“Familia domnului Vadim Tudor este cea care se va îngriji în continuare de cei 100 de câini comunitari de care se ocupa dânsul. Dintre aceştia, 30 sunt acasă la dânsul, iar 70- într-un adăpost în Voluntari. Dacă fetele şi soţia domnului Vadim Tudor nu se vor descurca, sunt sigur că noi, prietenii, le vom ajuta. Domnul Vadim Tudor a promovat sute de parlamentari, primari şi consilieri. Sigur, toţi aceşti oameni vor da o mână de ajutor dacă va fi nevoie. Domnul Vadim Tudor nu avea alte afaceri în afară de cele două publicaţii pe care le deţinea”, a declarat Marius Marinescu, prieten apropiat al fondatorului PRM, pentru ziarulring.ro.