"În principiu, statele membre UE sunt unite în iniţiativa de a susţine lupta împotriva crizei financiare, în cazul în care va fi nevoie de finanţare suplimentară pe termen scurt prin Noile Acorduri de Împrumut, în contextul în care frontul comun împotriva crizei se extinde la nivel global", precizează proiectul de concluzii.
Acest proiect ar putea fi modificat în perioada următoare, nefiind varianta finală. Noile Acorduri de Împrumut reprezintă o serie de acorduri de creditare stabilite în anii 1990 între FMI şi statele şi instituţiile solide din punct de vedere financiar, pentru a lupta cu crizele economice globale.
În aprilie, statele membre ale grupului informal G20, al celor mai puternice economii dezvoltate şi emergente, au promis triplarea resurselor FMI, la un total de 750 miliarde dolari, pentru a permite Fondului să răspundă crizelor din statele emergente sau în curs de dezvoltare.