Rusia și-a întărit drastic prezența militară la frontiera ucraineană, a acuzat marți liderul de la Kiev, Petro Poroșenko, evocând amenințarea unui "război total" cu Moscova, transmite AFP.
"Numărul tancurilor din bazele (militare ruse) situate de-a lungul frontierei noastre s-a triplat", a declarat Poroșenko, la trei televiziuni ucrainene. "Numărul unităților militare plasate de-a lungul frontierei noastre a crescut drastic", a adăugat el, fără a preciza perioada.
Șeful statului ucrainean a menționat de asemenea o creștere puternică a numărului navelor militare ruse în Marea Azov și la o prezență militară rusă întărită în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Moscova în urmă cu patru ani, citând date ale serviciilor ucrainene de informații.
În Crimeea, din 2014, "numărul soldaților s-a triplat, cel al blindatelor a crescut de cinci ori, iar cel al artileriei de aproape zece ori", a enumerat Poroșenko.
"Ucraina se confruntă cu amenințarea unui război total cu Federația Rusă", a afirmat el.
Petro Poroșenko a declarat totodată că a încercat să vorbească la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, după capturarea duminică seara de către Rusia a trei nave militare ucrainene, dar nu a primit răspuns.
"În aceeași noapte, am cerut o convorbire cu președintele rus Putin. Nu am primit un răspuns. Și am fost nevoit să-i cer cancelarului german Angela Merkel să discute cu Putin" de acest incident, a susținut șeful statului ucrainean.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse, a spus doar că nu a existat niciun contact telefonic între cei doi președinți.
Duminică, paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a capturat două nave-vedetă și un remorcher al marinei ucrainene, pe care Moscova le acuză că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse în largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.
După această bruscă escaladare a tensiunilor, Ucraina a anunțat luni seara introducerea legii marțiale în regiunile sale frontaliere, pentru o perioadă de 30 de zile.