Poliţia austriacă a oprit maşina în care se aflau cei trei şi, din câte se pare, ei încercau să ajungă în Italia. Cele trei persoane nu au opus rezistenţă în momentul în care au fost reţinute şi au fost duse la cel mai apropiat sediu de Poliţie. De aici aceştia vor fi transferaţi la Centrul de Poliţie din Graz, de unde vor fi extrădaţi în Ungaria, pe numele celor trei fiind deja emise mandate internaţionale de reţinere.
Rafael Sandor si Nemeth Gyozo, cei doi suspecţi arestaţi până acum, fac parte din clanul Rafael, unul dintre cele mai cunoscute în lumea interlopă din Ungaria. Cei doi au fost prinşi în Austria, alături de o femeie al cărei nume n-a fost dat publicităţii.
Al treilea suspect este Ivan Sztojka şi, potrivit poliţiei, el n-a ieşit încă din Ungaria. Şi el este un personaj violent, iar numele său este legat de o altă crimă sângeroasă. Potrivit presei maghiare, Sztojka a stat mai multe luni în arest pentru omucidere, dar a fost eliberat.
Toţi suspecţii sunt cetăţeni maghiari de origine romă. Deocamdată nu s-a stabilit cu exactitate cu ce arme au fost înjunghiaţi handbaliştii. Variantele sunt cuţit, pumnal sau baionetă.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, duminică dimineaţă, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie romă, în urma căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.