În acest moment, cultura din România depinde aproape în totalitate de bugetul de stat. În acest an, cultura a primit o finanţare echivalentă cu 0,25% din PIB. În această situaţie, ministrul Theodor Paleologu consideră că soluţia pentru salvarea culturii româneşti este o nouă lege a mecenatului.
\'\'O mare prioritate este legea mecenatului sau a sponsorizării. Aici suntem în stadiul în care ne uităm la legislaţia altor ţări. Cel mai interesant este Franţa\'\', a declarat în exclusivitate pentru REALITATEA.NET ministrul Culturii, Theodor Paleologu.
România are nevoie de o lege a mecenatului care să permită intervenţii financiare substanţiale pentru cultură, din partea mediului privat, susţine ministrul Culturii. Astfel, dacă în Occident donaţiile acordate de corporaţii şi agenţi economici pentru diverse instituţii de cultură se scad din impozitele datorate statului, în România, actuala legislaţie nu acordă nicio facilitate fiscală celor care sponsorizează diverse instituţii şi evenimente culturale.
Patrimoniul naţional
\'\'Patrimoniul naţional este o altă prioritate importantă. Aici am în atenţie mai multe aspecte: legea privind patrimoniul, întărirea sancţiunilor şi reorganizarea instituţiilor care se ocupă de patrimoniu\'\', susţine Theodor Paleologu.
O problemă majoră a culturii româneşti o reprezintă la acest nivel lipsa personalului calificat, spune ministrul.
\'\'Aici handicapul pe care îl am este de ordin bugetar, privind oamenii, personalul care va putea fi angajat. E o situatie dramatică. La monumente istorice am şapte oameni şi ar fi necesari cel puţin 70\'\', a precizat Theodor Paleologu.
\'\'Bucureştiul, prin unele aspecte e un oraş de lumea a treia\'\'
Problema clădirilor de patrimoniu sau a celor vechi dărâmate de interesele economice constituie o altă problemă prioritară pentru ministrul Culturii.
\'\'Chiar dacă nu câştigăm bătălii punctuale, până la urmă tot o să câştigăm. Eu nu cred că absurdităţile româneşti au vocaţia de a rămâne eterne. Suntem o excepţie în Europa. Ceea ce se întâmplă în Bucureşti este o aberaţie din punctul de vedere al urbanismului european. Bucureştiul, prin unele aspecte e un oraş de lumea a treia. Publicitatea agresivă pe toată clădirile transformă capitala într-un oraş de lumea a treia\'\', consideră Theodor Paleologu.
Cinematografia românească nu este momentan o prioritate, însă puţină ordine trebuie făcută şi în acest domeniu, consideră ministrul Culturii.
\'\'Vreau să îi ajut cât mai mult pe cineaşti. Cinematografia română este cartea noastră de vizită în momentul de faţă. O chestie importantă este schimbarea Regulamentului CNC-ului (Centrul Naţional al Cinematografiei n.r.), şi o să o fac\'\', a precizat ministrul.