Ștefănel Dan Marin s-a prezentat în studiourile emisiunii "Dechide lumea", moderată de Lavinia Șandru, pentru a explica de ce există aceste probleme cu căldura pe care le are Bucureștiul, dar și pentru a arăta cum funcționează mecanismul acestui sistem de furnizare a căldurii:
"Este o apreciere din punct de vedere personal. Cred ca ar fi bine ca după consultări să avem un punct de vedere și al lui Klaus Iohannis. Trebuie să acceptăm propouneri și din sfera societății civile, așteptăm absolut orice propunere. Va veni până la urmă numele pe care îl vor accepta parlamentarii. Sper să îl accepte și sper să nu se ajungă la alegeri anticipate.
Eu am promis încă de la instalarea pe post că nu vor rămâne fără căldură. Nu am promist asta ca să fiu populist. Aveam toate informațiile legate de necesitățile RADET în legătură cu ELCEN. Însă, săptămâna trecută am primit o informare: ELCEN a anunțat că rămâne fără gaz din partea Romgaz. În dimineața zilei de vineri m-am întâlnit cu ministrul Gerea la Ministerul Energiei, unde am luat decizia să transferăm din decembrie în noiembrie parte de subvenție, astfel încât să acoperim necesarul urgent al celor de la Romgaz. Probabil că vineri voi putea face ședință extraordinară cu Consiliul General al Municipiului București (CGMB), cel târziu luni. Avem și cifre: 260 de milioane -300 de milioane de lei pentru a acoperi inclusiv și luna noiembrie. Sorin Oprescu nu achita aceste facturi, această subvenție.
Ca să înțelegeți, avem entitatea PMB care, prin subvenție RADET, achită în momentul de față într-un cont Escrow, în baza unei hotărâri din 2002 a Guvernului. Din acest cont se alimentează ELCEN-ul, cel mai important procent –57%, încă patru creditori mici, în sensul că au procente cuprinse între 2 – 6%, și avem RADET-ul, care se alimentează din acest cont cu un procent de 15%.
În acest moment, din ce am identificat, avem acest cont Escrow care spune că toată subvenția se duce către acești furnizori. Marea problemă e că ELCEN, care deține cinci CET-uri, îmi cumpără gaz de aproximativ 10%, gaz intern și restul din extern, în perioada toamnă – iarnă, când este cel mai scump. Ideea e că toată lumea știe că la începutul anului, când se deschide această piață, e mai ieftin. Ei tot timpul au motivat că nu au bani să cumpere în ianuarie.
CET-urile produc 50% energie electrică și 50% energie termică. Nu am primit răspuns la întrebarea “unde sunt banii produși din electricitate?”. ELCEN-ul, prin aceste cinci CET-uri produce aproximativ 88% din energie termică, care este livrată în București. Restul de 12% este produsă de trei CET-uri care sunt în proprietate privată. Aceste trei CET-uri produc energie mai ieftină decât cele cinci ale ELCEN-ului.
Nivelul subvenției pe perioada de iarnă este de 51%, populația 41%. În bani, gicacalorie este de aproximativ 240 de lei, plata la populație de 170 de lei. În aceste două săptămâni au fost făcute demersuri să mărim prețul populație la gigacalorie.
Dacă ar trebuie să intru în ceea e se numește ELCEN, ar trebui să văd costurile de producție, cât la sută din ceea ce îmi produc ei îmi ajunge mie. Este un proces pe care nimeni nu-l cunoaște. Nu am costul gazului de achiziție, producătorul care livrează, nu înțeleg de ce nu beneficiem de gaz românesc, care e mult mai ieftin, iar prețul poat fi controlat mult mai ușor.
Guvernul, prin ANRSC, a aprobat creșterile de tarif de fiecare dată, nu a avut o problemă. Având datele în față și calculându-și toate costurile, au ajuns la concluzia că gigacaloria trebuie să crească. Este o capcană!
În acest moment pot să fac astfel încât să nu crească prețul. Vreau ca anul acesta, cu ajutorul CGMB, să ne achităm la zi toate facturile, iar discuțiile pe care le începem din ianuarie cu ELCEN-ul și cu noul ministru al economie, să facem un plan și să achiziționăm gaze din ianuarie pentru 2016 – 2017.
An de an am virat bani în RADET fără a lua în calcul investițiil. Avem 1.000 de tone de apă pe oră pierdute în pâmânt din cauza conductelor vechi. Adică, în bani, 22 – 25 de milioane de euro anual se duc în pământ. Asta înseamnă că ne batem joc!", a explicat Ștefănel Dan Marin.