Vulcanul din muntele Paektu, aflat la graniţa de nord a Republicii Coreea cu China, a început să dea semne de activitate în urmă cu câţiva ani şi să-i sperie chiar şi pe savanţii excentrici ai lui Kim Jong-un.
Se ştie că ultima erupţie a vulcanului, înainte de anul 1.000, a primit numele de Erupţia Mileniului şi a fost una dintre cele mai violente din istoria umanităţii, potrivit The Christian Science Monitor. Lava vulcanului a ajuns până în Japonia.
Aceste îngrijorări i-au făcut pe nord-coreeni să accepte colaborarea cu echipe occidentale şi chineze de savanţi, în încercarea de a afla cum stau de fapt lucrurile şi cât de mare este pericolul.
Pe o scară de 1 la 8, erupţia masivă din trecut a vulcanului Paektu s-a situat la cifra 7, în condiţiile în care 8 înseamnă ameninţare cu extincţia la nivel planetar.