"Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a preluat cercetările, s-a întocmit o cauză de urmărire penală, nu excludem nici una din variantele prezentate, chiar şi cea prin care se susţine că tragedia s-a produs prin demontarea şinelor. Se cercetează cauza sub aspectul încălcării articolului 272 cod Penal şi 276, de catastrofă cale ferată", a declarat Elisabeta Drăguţ, prim-procuror al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
"Vă subliniez că nu
exludem nici o ipoteză, facem cercetări, procurorul nu a revenit de la
locul accidentului şi nu vă putem da amănunte. Când se va întoarce, vom
pune cap la cap informaţiile şi vom face un plan de măsuri",
a subliniat Elisabeta Drăguţ.
În noaptea de 20 spre 21 septembrie, la ora 2.29, locomotiva şi opt vagoane din compunerea
trenului Accelerat 1692, care circula pe relaţia Timişoara Nord -
Bucureşti Nord, au deraiat între staţiile Banu Mărăcine - Malu Mare, la
circa zece kilometri de Craiova. În urma incidentului, 15 persoane au
ajuns la spital, însă niciuna nu a necesitat internare, toţi având
leziuni uşoare.