Directorul Ambulanţei Covasna, Tiberiu Poştoacă, a declarat că bărbatul a fost grav rănit şi nu a mai putut fi ajutat de echipa de medici şi asistente. El suferise leziuni multiple - craniene, abdominale, leziuni de organe interne, iar când a ajuns la spital avea hemoragie internă.
Accidentul s-a petrecut, miercuri, în jurul orei 14.00 şi în el au fost implicaţi şi două fetiţe de 15 şi 10 ani şi un băieţel de 5 ani.
La faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care însă nu a mai intervenit pentru că localnicii deja îi scoseseră de sub dărâmături pe răniţi.
Copiii au suferit şi ei leziuni abdominale, toracice şi craniene, dar starea lor este mai bună. Ei sunt internaţi la Spitalul Judeţean Covasna.