Cu cei 300.000 de euro s-au realizat hărţi cu zgomotul făcut de trenuri. Mai avem de cheltuit 2,5 miliarde de euro.
Ministerul Transporturilor a reuşit în cei doi ani scurşi de la aderarea României la UE să absoarbă fonduri structurale destinate căii ferate cu o valoare de 300.000 de euro, în condiţiile în care UE pune la dispoziţie 2,5 miliarde de euro, a spus ieri Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Feroviare din România, în cadrul unui seminar destinat infrastructurii şi transporturilor feroviare. Fondurile structurale pot fi folosite până în 2015, după care, dacă nu sunt folosite, sunt retrase de către UE. Proiectul unicat presupune întocmirea unor hărţi cu zgomotul trenurilor şi montarea unor panouri antifonice în zonele indicate de aceste hărţi.