Ieri am văzut criza cu ochii. M-am dus la bancă să rezolv nişte facturi şi, când am intrat, am avut un mic şoc. În bancă era linişte ca la filarmonică între două părţi ale unui concert. De la birouri se auzea câte o tuse care spărgea liniştea din jur, adâncă şi gravă, întărită de sunetul discret şi monoton scos de ventilatoarele calculatoarelor. Nici un client, nimeni. O întreb pe simpatica operatoare de cont cu care colaborez ce se întâmplă, dacă e pauză de masă sau dacă e închis cu prilejul zilei internaţionale a creditului nerambursat.
Ea tresare şi se ridica brusc în picioare cu urma butoanelor de la tastatură pe obraz, cerându-şi scuze că a adormit. "Nu, nu e zi liberă, aşa e atmosfera de la noi din bancă, mai relaxată. Nu se dau credite, nu se fac tranzacţii, nu se mişcă bani, banca e declarată staţiune de odihnă şi tratament", spune femeia, aşezându-şi părul uşor răvăşit după somn. Bună idee, îmi zic! Sectorul bancar să treacă la Ministerul Turismului.
