PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit cu
ambasadorul României la Vatican, Marius Gabriel Lazurca, pentru a
discuta despre comunitatea românească din Italia şi despre măsurile
prin care aceasta poate fi sprijinită.
În contextul în care
majoritatea ortodocşilor din Italia sunt români, a fost constituită
o comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai Conferinţei Episcopilor
Catolici din Italia, ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi ai
celor două state, Vatican şi România, iniţiativă salutată de PF Daniel
ca fiind benefică.
În cadrul întrevederii de la reşedinţa patriarhală au mai fost abordate posibile proiecte de colaborare între cele două Biserici, sprijinite de autorităţile române, în domeniul cultural, educaţional şi social.