"O decizie trebuie luată. Cred că trebuie să fie o decizie a Biroului Permanent Naţional asumată oficial prin vot astfel încât orice astfel de repercusiune de imagine să fie asumată de partid. Biroul Permanent va trebui să ia în discuţie modul în care se poziţionează. Altfel vor fi păreri disparate şi individuale ale unor lideri ai PD-L", a declarat senatorul Petru Filip.
Filip susţine că părerile liderilor partidului, "mai colorate sau mai discrete", ar trebui să lase loc unei poziţii tranşante a partidului ca întreg.
Democrat-liberalul spune că această decizie va trebui adoptată luni pentru că subiectul Iacob-Ridzi a captat atenţia opiniei publice de prea multă vreme. "Dacă lucrurile se vor prelungi, vor face rău partidului. S-au prelungit deja foarte mult, de două săptămâni agenda mass-mediei româneşti este focalizată pe acest subiect", a observat Filip.
El a apreciat că decizia politică în acest caz trebuie luată de partid fiind distinctă de decizia adminstrativă în acest caz. În plus, BPN-ul partidului are obligaţia să ia decizia aceasta deoarece tot Biroul a decis să susţină persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri. "Biroul Permanent i-a asumat pe fiecare dintre ei, la vremea respectivă", a conchis Filip.