O călătorie simbolică, în condiţiile în care Benedict al XVI-lea este succesorul lui Ioan Paul al II-lea, papa polonez care a contribuit semnificativ la căderea Zidului şi la democratizarea ţărilor din Europa de Est.
Revoluţia de Catifea, care a înlăturat regimul comunist în toamna anului 1989, este "un eveniment de o mare importanţă, nu numai pentru Cehia, ci şi pentru ţările vecine şi pentru întreaga lume, iar această aniversare nu putea fi ignorată de papă", a afirmat un diplomat de la Vatican.
Jan Balik, şef al biroului de presă al Conferinţei Episcopale cehe, a spus că aceasta va fi "singura vizită a papei într-o ţară fostă comunistă anul acesta". Benedict al XVI-lea "va aborda cu siguranţă acest subiect şi acest lucru poate fi văzut ca o apreciere a ceea ce s-a întreprins în 20 de ani de societatea (cehă -n.red.) şi a ceea ce Biserica le-a adus oamenilor", a adăugat el.
În cursul celor trei zile ale vizitei, el va merge la Praga, Brno (Moravia) şi la Stara Boleslav. Papa va evoca în cursul călătoriei şi teme europene, precum construirea UE, importanţa istorică a creştinismului sau democraţia în Europa, a declarat purtătorul său de cuvânt, Federico Lombardi
Cehia, care "se află din punct de vedere geografic şi istoric în centrul Europei, după ce a traversat dramele din secolul trecut are nevoie să regăsească speranţa şi credinţa, la fel ca întreg continentul", a spus Benedict al XVI-lea duminică.
Data călătoriei a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătoarea Sfântului Venceslav, patronul Cehiei. Papa va celebra o mesă cu această ocazie la Stara Boleslav, locul martiriului sfântului. La slujbă, la care va asista şi preşedintele Vaclav Klaus, sunt aşteptate 35.000 de persoane.
Marea mesă din cursul vizitei va avea loc duminică, pe aeroportul din Brno, unde sunt aşteptaţi 130.000 de credincioşi, dintre care 10.000 de străini, în special slovaci, potrivit episcopatului ceh.
Cehia, ţară cu o lungă tradiţie creştină, este în prezent majoritar laică şi numai o treime din populaţie se declară catolică, "Perioada comunistă a falsificat istoria şi a prezentat Biserica drept un duşman al poporului. De asemenea au fost controlaţi preoţii şi interzise presa şi asociaţiile catolice", a subliniat preotul Marcel Smejkal, însărcinat cu Europa Centrală la Sfântul Scaun.
În concluzie, papa va "încuraja Biserica pentru a se simţi aducătoare de vitalitate, de speranţă în societate", potrivit lui Lombardi.
Problema bunurilor Bisericii confiscate de regimul comunist este în continuare în suspans, dar nu va fi, probabil, abordată direct. "Nu cred că papa va vorbi în public de aceste probleme sensibile. Secretarul de stat al Vaticanului va avea o întâlnire cu premierul ceh Jan Fischer, acolo ne-am putea aştepta la o astfel de dezbatere", a declarat cardinalul Miloslav Vlk, aerhiepiscop de Praga.