Suveranul Pontif a vorbit despre rolul familiei şi i-a îndemnat pe creştinii din Iordania să-şi păstreze credinţa.
Tot duminică, în cea de-a treia şi ultima zi a vizitei sale în Iordania, Papa a mers la Bethania, unde, potrivit Bibliei, Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan.
Benedict al XVI-lea va pleca astăzi în Israel, după care va vizita Teritoriile Palestiniene. Vaticanul a anunţat că obiectivul acestui turneu este de a transmite mesajul de pace al lui Iisus. Unii comentatori apreciază, însă, că Suveranul Pontif încearcă o reconciliere cu lumea islamică.
Musulmanii radicali din Iordania au declarat că Papa nu este binevenit în ţara lor atât timp cât nu îşi cere scuze pentru discursul rostit în 2006, în care afirma că Islamul incită la violenţă.