Războaiele politice se poartă, uneori, şi prin jurnalişti. Colegii devin duşmani, unii se mulţumesc să câştige cinstit, asumat, iar alţii trădează spiritul profesiei. Voi fi franc şi… subiectiv, întrucât mă voi referi la singurătatea lui Mircea Badea, prietenul meu pe viaţă, şi atacurile concentrate împotriva sa. Îi port un respect profund domnului Cristoiu, dar nu pot să nu constat implicarea sa într-un joc mediatic. Sunt ani de zile de când domnia-sa strecoară în presa româneasca două direcţii aparent ireconciliabile: servirea intereselor doamnei Udrea şi apărarea lui Adrian Năstase. Poate că mă înşel, dar stau dovadă înregistrările emisiunilor, unde poza în plictisitul introvertit, până când enunţa predicatul dorit. Apoi, Tolontan, ciudat de informatul gazetar sportiv, care atacă politic, ceea ce ar fi fost bine dacă ar fi pornit dintr-un sentiment de imparţialitate. Mircea Badea nu este jurnalist, nu face parte din nici o gaşcă, e imparţial, deşi uneori dă dovadă de naivitate..., dar ceea ce este cu adevărat remarcabil rămâne curăţenia sa morală.
