Este "o aroganţă din partea
celui care se crede drept, semnând un decret care este, de fapt, o
liberalizare suplimentară a avortului şi deci a distrugerii de fiinţe
umane", a declarat Fisichella pentru cotidianului Corriere della Sera.
"Este esenţial să ştii să asculţi toate solicitările ţările, fără să te
închizi în viziuni ideologice cu aroganţa unei persoane care, având
puterea, crede că are drept de viaţă şi de moarte", a adăugat el.
Noul preşedinte american a abrogat vineri o dispoziţie care le
interzicea tuturor organizaţiilor neguvernamentale care beneficiază de
finanţare din partea statului american să practice avortul sau să ofere
servicii legate de întreruperea sarcinii în afara Statelor Unite.
"Este una dintre primele acţiuni ale preşedintelui Obama şi, cu tot
respectul posibil, mi se pare că drumul către dezamăgire a fost foarte
scurt", a subliniat arhiepiscopul.
"Nu cred că cei care au votat pentru el au luat în considerare şi
problemele etice, care au fost lăsate cu ingeniozitate deoparte în
timpul dezbaterii electorale. Majoritatea populaţiei americane
nu împărtăşeşte aceleaşi poziţii cu preşedintele şi echipa sa",
consideră preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă.
Arhiepiscopul a criticat şi decizia autorităţilor americane de a aproba
primul test pe om al unei terapii realizate pa baza celulelor stem
embrionare, o premieră mondială care ar putea deschide calea către
vindecarea unor leziuni şi boli incurabile.
"Prima mea impresie este faptul că a cedat la presiunea companiilor multinaţionale din acest sector (...) Problema nu este ştiinţifică, ci ideologică. Şi economică", potrivit lui Fisichella.