"Este un rezultat fantastic pentru noi, dar Şahtiorul rămâne favorită la calificare. Nu ştiu dacă mi-a crescut cota, poate îmi va creşte dacă intru în grupe. Obiectivul nostru este să ajungem în grupe, fie Champions League, fie Europa League. Noi jucăm să ne calificăm, nu pentru bani. Sperăm ca publicul să reprezinte al doisprezecelea jucător în retur", a declarat Gigel Bucur la Sportro.
Costel Pantilimon recunoaşte că a avut noroc la fazele în care Şahtiorul a trimis mingea în bară şi speră ca norocul să fie de partea sa şi la meciul retur de la Timişoara.
"Am avut încredere în noi, suntem bucuroşi că am obţinut un rezultat bun în deplasare. E o bucurie pentru noi, suntem fericiţi că am reuşit un egal cu deţinătoarea Cupei UEFA. Am avut noroc şi cu barele, sperăm să ţină şi la Timişoara. Mă bucur că am sprijinul colegilor şi al conducerii", a declarat Costel Pantilimon.
FC Timişoara a obţinut o remiză în deplasare, scor 2-2 cu deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, în prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, după ce a condus cu 1-0 şi 2-1, graţie reuşitelor lui Gigel Bucur, şi păstrează şanse pentru calificarea în play-off.