Nu cred că travaliul politic, calculul economic sau ingineria financiară sunt o mare brânză ori vreun straşnic secret. Dimpotrivă. Cred că urmărirea nevoilor profunde ale oamenilor garantează şi sănătatea economică, şi bunul-simţ politic. Poţi să fii tobă de carte, dar, dacă eşti dus cu capul şi alături de realitate, eşti la fel de prost ca o ciubotă. Uneori, eşti mai periculos, pentru că ştiinţa de carte te face persuasiv, îţi aprinde o aură în jurul capului şi îi abureşte, cu prestigiul ei, pe cetăţenii nevinovaţi. Numărul inteligenţelor politice sau economice e mult mai mic decât al celor care se pretind a fi de meserie.
O măsură pe care o iau mai toate economiile atinse de criză e sprijinirea industriei naţionale şi stimularea consumului din resurse interne. Mărfurile autohtone se plasează mai în faţă, iar importul e taxat la sânge. Corect, dar la fel procedează şi vecinii. Primul care suferă e exportul, supus unor presiuni neiertătoare. Pân’ la urmă nu-i nicio scofală.
