Cu patru zile înainte de startul campionatului, Dinamo nu şi-a rezolvat încă problemele cu antrenorul Mircea Rednic, dar a înregistrat în actele de la FRF şi un al doilea antrenor principal, pe italianul Dario Bonetti.
Contactat de REALITATEA.NET, tehnicianul român, aflat în Belgia, ne-a declarat: "S-ar putea să semnez cu o echipă belgiană, dar nu pot să spun mai multe, fiindcă mai întâi trebuie să rezolv problema înţelegerii cu Dinamo". Dealtfel, el urmează să se întoarcă în România miercuri după-amiază. Şefii "câinilor" n-au mai aşteptat însă întâlnirea cu Rednic şi s-au grăbit să înregistreze la FRF contractul cu înlocuitorul său, Bonetti.
Deşi ciudată, decizia are girul directorului Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu, acesta declarând agenţiei NewsIn: "Dinamo a înregistrat contractul lui Dario Bonetti, iar azi am şi vizat contractele tuturor membrilor din staff-ul tehnic al echipei. Chiar dacă Dinamo încă are probleme cu Mircea Rednic, nu a fost nicio problemă cu înregistrarea înţelegerii lui Bonetti. Echipa nu poate să stea fără antrenor dacă se află în litigiu cu cel dinainte de mai multă vreme. Rednic nu poate bloca nimic, Bonetti are şi licenţă PRO, deci poate sta liniştit pe bancă".
Primul meci al lui Dinamo în viitoarea ediţie de campionat este programat sâmbătă, la Craiova, împotriva Universităţii.