Mai sunt doar câteva ore până la marea Sărbătoare a Învierii Domnului, iar românii se pregătesc să meargă la biserică pentru a lua Lumină. Pe lângă participarea la Slujba de Înviere, în această noapte oamenii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri moștenite de la strămoși.
Potrivit tradiției, în noaptea de Înviere cerurile se deschid, iar cele mai arzătoare dorințe ale oamenilor se îndeplinesc, însă cu o condiție.
Bătrânii spun că „dacă vrei să ți se împlinească cele mai arzătoare dorințe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul ființei tale și nu-ți poate dărui ce-ți dorești”.
O altă tradiție spune că dacă te împiedici în timp ce te îndrepți către Slujba de Înviere vei avea un an greu și plin de încercări.
De asemenea, atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ții un fier între dinți, astfel încat să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.
Ouăle de Paști apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi, spun bătrânii.
Conform unei alte tradiții păstrate de secole de români, fetele nemăritate dacă păstrează cojile ouălor de Paște grăbesc căsătoria.