Venit în iarnă de la Universitatea Craiova, Mitriţă, aflat duminică la a treia partidă în MLS, a menţionat că nu este la sută la sută din capacitate, conform Agerpres.
"Încă nu sunt sută la sută, mai am nevoie de timp. Am jucat trei meciuri, mai am nevoie de timp", a declarat internaţionalul român. "Sunt foarte bucuros că am înscris primul gol în faţa fanilor noştri. Fanii sunt incredibili", a afirmat fotbalistul.
Fostul jucător al Universităţii Craiova este convocat la naţionala României pentru meciurile cu Suedia şi Feroe, din preliminariile EURO 2020.