"Fotbalul pentru mine a fost întotdeauna bucurie. E un sport pe care l-am iubit întotdeauna. Cred că toată lumea se naște cu aptitudini particulare și cu un destin, al meu a fost să devin fotbalist", a afirmat cel supranumit "Maradona al Carpaților".
Hagi a mărturisit că are două decepții legate de cariera sa: finala Cupei Campionilor Europeni din 1989 (AC Milan — Steaua 4-0) și faptul că naționala României nu a ajuns mai sus la Cupa Mondială 1994, conform Agerpres.
"Cariera mea se împarte în două. Cea din România, unde am avut norocul să joc într-una din cele mai puternice echipe din toate timpurile. Și cea din afara României. Steaua câștigase Cupa Campionilor, Supercupa Europei și a atins din nou finala în 1989. Ghinionul nostru a fost să întâlnim un Milan stelar, prea puternic nu doar în comparație cu Steaua, ci și cu altă echipă. Aceea da, rămâne o mare dezamăgire. Altă mare dezamăgire e legată de națională, de Mondialul din SUA din 1994", a spus Hagi.
Întrebat dacă i-ar fi plăcut să joace la Milan când echipa era antrenată de Arrigo Sacchi, el a răspuns: "Da, cu siguranță (a râs). Cui nu i-ar fi plăcut? Totuși, nu regret nimic, fiindcă după aceea mi-a mers bine, am jucat la Real Madrid și apoi la Barcelona. Am câștigat atâtea trofee, am jucat alături de fotbaliști dintre cei mai mari, am împărțit vestiarul cu legende ale fotbalului. Nu aș schimba nimic".
Hagi a vorbit despre un antrenor cu care s-a intersectat de mai multe ori, cel care l-a făcut să debuteze la națională: "Mircea Lucescu a fost fundamental pentru mine, mi-a dat imboldul decisiv și m-a introdus în fotbalul mare, cel adevărat, de înalt nivel, oferindu-mi o mare oportunitate când eram foarte tânăr. Nu pot decât să-i fiu recunoscător pentru totdeauna. Acum sunt și eu antrenor și încerc să pun în practică tot ce m-a învățat (...)".
"Am venit la Brescia mai ales pentru Lucescu, un act de recunoștință pentru tot ce a făcut pentru mine când eram foarte tânăr. Mai aveam doi ani de contract cu Real, dar când m-a sunat Mircea nu puteam să refuz, chiar dacă era un club mic. Să vin să joc în cel mai puternic și mai frumos campionat din lume, să întâlnesc echipe mari și toți acei fotbaliști de clasă nu putea decât să mă stimuleze. Am învățat toate secretele campionatului italian, grija pentru pregătirea partidelor, atenția la detalii, marea rigoare tactică pe teren", a adăugat fostul mijlocaș.
Întrebat dacă naționala României a fost mai puternică la Mondialul din 1990 sau la cel din 1994, el a spus: "Echipa din '90 era foarte talentată, dar păcătuia prin lipsa de experiență. Aceea din 1994 era o echipă matură, pregătită să câștige, cu jucători de valoare și puteam ajunge foarte departe. Din păcate, am întâlnit o Suedie în stare de grație, care ne-a eliminat la loviturile de departajare. Poate că a fost cea mai puternică națională a României din toate timpurile, noi am venit la acel Mondial cu convingerea că putem câștiga toate meciurile, iar când fiecare jucător are această mentalitate, înseamnă că ești cu adevărat pregătit să mergi până la capăt".
Dacă multă lume își amintește duelul Hagi — Maradona de la Mondialul 1990 (România — Argentina 1-1), în schimb puțini știu că acești doi mari fotbaliști au mai fost adversari. "Prima dată am jucat împotriva lui într-un amical la Vigo în 1985, naționala României împotriva stranierilor din Spania. Apoi la Mondialul din Italia din 1990. Când ești în fața unuia dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, vrei să arăți că ești la înălțime, poate chiar mai bun ca el. Asta a fost arma mea când jucam contra marilor campioni, stimulul care mă împingea să fac meciuri mari", a spus Hagi.
El a mărturisit că idolul său a fost Johan Cruyff, cel ale cărui meciuri le urmărea în copilărie, iar mai târziu i-a fost antrenor la Barcelona: "Cei doi ani petrecuți în Catalonia au schimbat felul meu de a vedea fotbalul".
De asemenea, Hagi a amintit momentul când a ajuns la Galatasaray, la vârsta de 31 de ani: "Eram un fotbalist complet, care într-o echipă cu mulți tineri și plină de jucători talentați, cum era atunci Galatasaray, a adus elementul care lipsea pentru a câștiga. Eu, Taffarel, Popescu și un grup de 13 turci de nivel foarte ridicat, care apoi au constituit scheletul naționalei care a terminat pe locul 3 la Mondiale. Am câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei: un triumf".
