Fostul preşedinte al clubului din Ştefan cel Mare le cere spaniolilor transparenţă şi aşteaptă ca noul acţionar majoritar să îşi prezinte proiectul.
„Dacă scădem cheltuielile și datoriile de 5 milioane, anul ăsta ar avea nevoie de un buget de 13-15 milioane. Cu 10-12 milioane vor intra în play-off, dar la anul trebuie buget. De asta am reținerea față de acest proiect.
Trebuie să dăm crezare și să îl sprijinim pe acest investitor spaniol, care împreună cu DDB sper să aducă Dinamo acolo unde trebuie. Eu am încredere prin venirea lui Contra. Garanția mea clară va fi atunci când vor sta la masă și vor susține conferințe de presă cu cei din DDB. Cei din DDB au oameni foarte profesioniști în conducere, nu sunt de neglijat, pot aduce un aport important” – a declarat Borcea.
Pablo Cortacero a ajuns sâmbătă noaptea la Bucureşti. Astăzi, la ora 17:00, reprezentantul noilor acţionari din Ştefan cel Mare va fi prezent la conferinţa de prezentare a lui Cosmin Contra, la Săftica.