Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, dr. Florin Crişan, a declarat pentru AGERPRES că femeia prezenta febră, unul dintre semnele de suspiciune a prezenţei coronavirusului, ceea ce, conform protocolului, a determinat internarea.
"Starea ei nu era gravă, dar prezenta febră şi de aceea a fost transportată la spital, unde i se vor face recoltările pentru stabilirea diagnosticului", a precizat Florin Crişan.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Virgil Musta, a declarat pentru AGERPRES că "femeia are 50 de ani, a revenit în ţară din regiunea Bergamo, în urmă cu vreo 10 zile, interval în care, conform protocolului, a stat autoizolată la domiciliu, fiind sub monitorizarea Direcţiei de Sănătate Public Timiş".
"Întrucât a prezentat unul dintre elementele clinice ale bolii, febra, ea a anunţat DSP, care a apelat ambulanţa, fiind preluată şi transportată direct în salonul special amenajat din spitalul nostru. Ea este suspectă de coronavirus", a afirmat Musta.
Potrivit doctorului Virgil Musta, vineri dimineaţa i se vor preleva pacientei probele pentru stabilirea diagnosticului de precizie, anunță agerpres.ro