Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, joi, propunerea privind delegarea procurorului Elena Georgiana Hosu în funcția de procuror-șef al DIICOT. De asemenea, CSM a respins prelungirea mandatului de procuror-șef adjunct al DIICOT pentru Oana Andrea Schmidt – Hăineală.
”Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea solicitării de delegare în funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei HOSU ELENA GIORGIANA, procuror șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism”, este soluția adoptată în ședință.
”Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea solicitării de prelungire a delegării în funcția de procuror șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei Schmidt - Hăineală Oana Andrea, procuror în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice - Serviciul de combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra securității naționale”, a mai transmis CSM.
Ministrul Justițieia explicat această măsura ca fiind o stabilitat în sistem.
„S-a discutat. Eu am exprimat punctul de vedere ca în perioada aceasta, până la numirea procurorilor-șefi la Parchetul General, adjuncții, șefii de secție la DNA, DIICOT să avem stabilitate în sistem și ca cei care dețin deja aceste funcții să mai primească o delegare de două luni de zile. E opinia mea, cred în ea nu are legătură cu nicio persoană. Nu critic, s-a discutat, s-a votat democratic, legal, iau lucrurile ca atare”, a declarat Cătălin Predoiu, la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, nimeni nu s-a înscris, până în prezent, la selecția pentru funcțiile de șef la DIICOT, DNA și Parchetul General, iar termenul pentru depunerea dosarului expiră luni, a anunțat, joi, Cătălin Predoiu. „Lumea așteaptă ultima zi. Niciunul nu s-a înscris până acum. Dar nu mă îngrijorez, pentru că lumea așteaptă să vadă ce s-a întâmplat în ultima zi. Aud colegi în CSM: „Lăsați, domnule ministru, mulți o să se înscrie în ultima zi”, a declarat Cătălin Predoiu, la Realitatea Plus.