"Deunăzi, dl Liviu Dragnea, cu umorul fin care îl caracterizează, nu prididea să se refere la şeful guvernului insistînd pe numele „Julien” din cartea sa de identitate. Adică insul nu e de-al nostru. E un venetic venit să ne încurce, să ne colonizeze, să ne scoată la mezat. Or, iată că şi dl Traian Băsescu, altfel antipesedist, susţine acelaşi punct de vedere, e drept ceva mai răstit, mai ostăşeşte, cum îi e felul: „Julien” şi „Werner” l-au umilit pe Brâncuşi, primul cu o licitaţie publică ratată, celălalt aşezîndu-se, ireverenţios, pe unul dintre scaunele de lîngă Masa Tăcerii. De ce am ajuns aici? E simplu. Pentru că pe premier nu-l cheamă Gigi şi pe preşedinte nu-l cheamă Mitică. Oricum, avem, în sfîrşit, consens. De opinia dlui Băsescu mă mir mai puţin. Îl cunosc destul de bine ca să ştiu că e pasionat de Brâncuşi, într-atît încît ia orice afront la adresa artistului ca pe un afront personal. Arta şi cultura sunt, pentru fostul preşedinte, sfinte. Cînd nu iese la televizor, citeşte multă literatură şi răsfoieşte albume cu marile capodopere ale muzeelor lumii.
În plus, e un om flexibil, fără obsesia vulgară a consecvenţei. Nu e „încremenit în proiect”. Pe vremuri era cu „axa Washington-Londra-Bucureşti” cu „licuriciul cel mare”, cu Uniunea Europeană. Acum s-a lămurit: discursurile din 2012 ale lui Victor Ponta şi ale lui Crin Antonescu erau corecte: străinii ne vor răul, ne vor legume, ne tratează de sus. Pe vremuri, găsea normal să-l demaşte pe Victor Ponta drept ofiţer acoperit. Acum ştie că astea sunt mofturi. Şi ca dovadă îl creditează generos pe Robert Turcescu, cel care s-a demascat singur ca ofiţer acoperit, într-un moment (televizat) de răpire mistică, dar şi cel care, la rîndul lui, îl „suspectează” pe Vlad Mixich de angajamente ascunse. Ce mai, oameni vii, oameni fără principii de lemn, oameni cu simţul realităţii: azi aici, mîine-n Focşani!
Neîncrederea în străini a dlui Dragnea e mai înduioşătoare, sau poate, mai perversă. Pentru că fostul lui şef şi prieten de front, dl Victor Ponta, a apucat să povestească întregii ţări că, după mamă, e albanez, iar după tată - italian. Vine, deci, dintr-o familie aciuiată pe-aici în secolul al 19-lea, la solicitarea împăratului austro-ungar, care avea nevoie de mînă de lucru pentru construcţii de drumuri. Dl Ponta stă, în această privinţă, mai prost decît „Werner”, a cărui comunitate trăieşte pe pămîntul patriei de vreo opt sute de ani.
A fi român, „mîndru că eşti român”, obidit de „oculta mondială”, sortit „dezmembrării”, pîndit, criminal, de hidra „agenturilor”, a sorosistilor, a Bruxelles-ului şi a spionajului mondial e, în aceste zile, cum era de aşteptat - pentru că e o temă grasă de campanie - marota retorică a partidelor şi a presei.
Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm - o recunosc chiar anti-monarhiştii - aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine”: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni, sau Hotelul Athenée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d`Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul” care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor", a scris Andrei Pleşi.
Citeşte continuare pe adevarul.ro
