Update 13.00: Adminsitrația Prezidențială a trimis un comunicat în care se menționează că președintele și-a exprimat convingerea că este nevoie de un dialog social real și consistent între actorii din această zonă, mai ales în contextul nemulțumirilor privind legislația în domeniu exprimate în ultima perioadă de confederațiile sindicale.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a primit joi, 30 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, pe liderii confederațiilor sindicale, pentru discuții pe teme actuale care privesc dialogul social.
În cadrul întâlnirii, domnul Președinte Klaus Iohannis și-a exprimat convingerea că este nevoie de un dialog social real și consistent între actorii din această zonă, mai ales în contextul nemulțumirilor privind legislația în domeniu exprimate în ultima perioadă de confederațiile sindicale. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a apreciat că sindicatele au un rol foarte important în societatea românească și că aceste consultări reprezintă un prim pas către un dialog real, și nu unul mimat și formal, care să conducă la rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent sectorul economic, administrația publică, sistemul sanitar sau cel de educație”.
În comunicat se mai menționează că liderii confederațiilor sindicale au evidențiat în cadrul întrevederii că este nevoie de o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce privește piața muncii, de o legislație coerentă, dar și de un dialog social responsabil care să ducă la relații de cooperare, și nu de conflict între părțile implicate.
”Reprezentanții sindicatelor au apreciat că aceste prime consultări inițiate de Președintele României reprezintă un moment important. Liderii confederațiilor sindicale au evidențiat în cadrul întrevederii că este nevoie de o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce privește piața muncii, de o legislație coerentă, dar și de un dialog social responsabil care să ducă la relații de cooperare, și nu de conflict între părțile implicate. De asemenea, reprezentanții confederațiilor sindicale și-au exprimat nemulțumirea legată de faptul că dreptul la negociere colectivă și dreptul la grevă sunt, în prezent, restricționate și condiționate. Liderii sindicali au vorbit și despre necesitatea unor politici asumate de comun acord prin dialog social în domenii precum educația, sănătatea, apărarea sau securitatea energetică”, se arată în comunicat
La finalul întâlnirii, șeful statului a ținut să sublinieze că, în sensul atribuțiilor sale constituționale de mediator între stat și societate, pentru demararea unui dialog autentic, va stabili în perioada următoare întâlniri cu toți actorii implicați în domenii prioritare pentru România”, se arată în comunicat.
Update 12.00. Bogdan Hossu a explicat pe scurt, care au fost discuțiile cu președintele:
”Deci la intalnirea cu domnul președinte, am ridicat două probleme deosebit de importante pe domeniul social- național și administrația publică. Pe de altă parte, în momentul actual este necesară o mediere a președintelui.(...) Asta înseamnă o creștere de 5% în PIB, ei bine, pentru asta trebuie să existe un consens între Guvern, partide politice, pentru a putea ajunge la un pachet de masuri ca sa duca la un deziderat si la o distribuție echitabilă. Președintele ne-a dat confirmarea că va încerca să medieze acest dialog. Deci momentan dl Presedinte și-a propus să facă o întâlnire și cu patronatele, cu lumea academică a avut deja întâlniri”, a spus Bogdan Hossu.
Update: La ora 11.00 fix, președintele Klaus Iohannis a început consultările cu liderii confederațiilor sindicale.
Șeful statului i-a invitat la discuții pe Dumitru Costin — președintele Blocului Național Sindical, Ion Popescu — președintele Confederației Sindicale Meridian, Leonard Bărăscu — președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România — Frăția, Bogdan Hossu — președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa și Iacob Baciu — președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România.