Redăm, în continuare, textul lui Ioans Stanomir, profesor de drept constituţional:
Dincolo de aspectele tehnice, decizia de ieri este una menită a schimba regimul politic. Pentru PSD şi pentru Liviu Dragnea, erodarea funcţiei prezidenţiale este una dintre priorităţi. În condiţiile în care capacitatea PSD de a câştiga alegerile pentru funcţia de şef de stat este limitată, spre a folosi un eufemism , golirea de conţinut a oficiului însuşi este alternativa îmbrăţişată , programatic. Procesul este evident şi el ajunge la un punct culminant.
Prin judecata Curţii Constituţionale, ceea ce i se refuză Preşedintelui este însuşi dreptul de a lua hotărâri într-unul din domeniile pe care legea fundamentală i le rezervase. Accentul pus pe “ legalitate “ în detrimentul “ oportunităţii” este o manieră eufemistică de a reduce la irelevanţă pe şeful de stat.
România încetează, treptat, să mai fie un stat de drept şi o republică semiprezidenţială, devenind un regim oligarhic, întemeiat pe logica privilegiilor. Parlamentarizarea la care asistăm este travestiul sub care se ascunde voinţa arbitrară a unui grup care a luat ostatic statul român. Pentru Ministerul Public şi pentru separaţia puterilor în stat, decizia de ieri marchează consfinţirea primatului factorului politic. Prin marginalizarea şefului de stat şi a CSM, Ministrul Justiţiei este investit cu autoritatea ultimă în materia selectării personalului din Parchete. Ameninţată, fatal, de acest curs este nu doar independenţa procurorilor, ci şi libertatea cetăţenilor înşişi. Politica redevine,precum a fost şi în era Rodicăi Stănoiu, factorul ce decide cariere. Ingerinţele, intimidarea, patronajul sunt uneltele de care ministrul justiţiei dispune, spre a executa comenzile stăpânilor săi de partid şi de stat.
Ambiţiile regimului Dragnea sunt limpezi, în acest context definit de reaşezări dramatice. Miza nu mai este persoana procurorului- şef al DNA, ci modul în care funcţionează republica însăşi. Pentru cei ce conduc România, dominaţia parlamentară este primul pas în direcţia dominaţiei absolute. Eliminarea pluralismului este acompaniată de slăbirea pârghiilor care pot asigura echilibrele instituţionale. Votul din Camere poate justifica tot, inclusiv abolirea de facto a egalităţii în faţa legii, prin mutilarea legislaţiei penale şi procesual- penale.
Exuberanţa grotescă a domnului Florin Iordache este semnul acestei determinări de a merge până la capăt. Curtea Constituţională, nereformată şi colonizată politic, este, pentru regimul Dragnea, o redută cu atât mai preţioasă cu cât ea este inexpugnabilă. Ratarea ocaziilor de regândire a regimului constitutuţional este responsabilă pentru această involuţie dramatică. România este, în continuare, guvernată în cadrele unei ordini modelate de FSN, la 1991, ca şi la 2003. Aceasta este realitatea pe care nu o putem ignora.
Cât despre Preşedintele României, renunţarea, deliberată, la activism a însemnat instalarea în pasivitatea care a permis noii majorităţi de după 2016 să atace, frontal, edificiul funcţiei sale. Coabitarea îşi are regulile sale, pe care un şef de stat este obligat să nu le ignore. Iar una dintre aceste reguli îi impune datoria de evita,cu orice preţ,izolarea. În aceste momente, Preşedintele Republicii este confruntat cu o încercuire aproape completă. Regimul Dragnea a pregătit, minuţios, acest atac menit să scoată din luptă pe cel care este depozitarul legitimităţii conferite de votul direct al românilor. Libertatea şi separaţia puterilor sunt ameninţate, în aceste zile, de către aceia care sunt chemaţi să le fie custozi. Dincolo de persoana, trecătoare, a domnului Dragnea se află perspectiva consolidării despotismului fondat pe manipulare, pe clientelism şi pe intimidare mediatică. Valorile cuprinse în pactul nostru euro- atlantic sunt atacate,frontal. Datoria care ne revine este de a le apără. Spre a ne reafirma demnitatea de cetăţeni ai unei patrii care nu poate fi proprietatea unui partid unic.
