Liderul liberal a intrat în 2012 în Parlament pe listele PNL, încheind cel de-al doilea mandat în 2020. În 2020 a fost ales șef al CJ Prahova. Influența liderului PNL a scăzut însă în ultimul an. El l-a susținut fără succes pe fostul ministru Alexandru Nazare pentru preluarea unui nou mandat la Ministerul Finanțelor.
În timpul celor două mandate de senator a fost vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe din Senat.
Potrivit biografiei de pe pagina Senatului României, a absolvit Universitatea de Politehnică București în 1995. În perioada 1994-1998 a studiat economie și contabilitate la Acdemia de Studii Economice. Ulterior, în perioada 2008-2009, a urmat un curs de securitate națională Universitatea Nationala de Aparare Carol I, Bucureşti, iar apoi, în 2010, a urmat un alt curs la Harvard. În 2013 a obținut alte două diplome de la Harvad.
În perioada 2001-2003 a fost director general la DELTA CONTCONSULT, iar între 2003-2012 la DG GRUP.
Ce avere are șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu
Dumitrescu are două apartamente în București, cumpărate în 2008 și 2005. Potrivit ultimei declarații de avere, conduce un Land Rover din 2014 și are șase conturi în diferite bănci cu sume între 240 de lei și 32.000 de lei.
În același timp, în document apar patru împrumuturi, unul în valoare de 4.000 de euro către PNL și alte trei către persoane fizice, în valoare de 49.000 de lei, respectiv 120.000 de lei și 70.000 de euro.
În declarația de avere a șefului CJ Prahova mai apar două datorii, un împrumut la bancă de aproape 170.000 de euro, scadent în 2036, dar și unul pe persoană fizică în valoare de 180.000 de dolari americani, luat în 2012 și care trebuie returnat în 2024.
Potrivt documentului, în 2022, liberalul a obținut 164.268 de lei de pe urma funcției de șef al Consiliului Județean Prahova. Potrivit declarației, soția a avut venituri în valoare de 56.388 de lei de la SC METROPOLITAN MEGA PROMOTION SRL și dividende în valoare de 573.837 de lei.