Anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale lui Dumitrescu, precum şi asupra unui imobil al acestuia.
Iulian Dumitrescu este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
Tot sub control judiciar sunt cercetate alte două persoane, sora lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
"Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (afin al lui Dumitrescu - n.r.) ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea, în schimbul sumei de 47.500.000 lei, a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut, la momentul pretinderii, în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova", a precizat, anterior, DNA într-un comunicat de presă.
Cum vrea să scape președintele CJ Prahova de controlul judiciar în dosarul tunului de peste 3 milioane de euro - VIDEO
Ulterior pretinderii, ruda lui Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023, se arată în comunicat.
"Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia", explică procurorii.
Totodată, adaugă aceştia, au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu din datele de 8 iunie 2021, 19 aprilie 2022 şi 15 iunie 2023, în sensul că:
- ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei;
- nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei;
- nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline şi 24.000 euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionată la pct. 2.
"Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc.", precizează DNA.
În cauză, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor trei inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând lui Iulian Dumitrescu şi asupra a 19 imobile aparţinând celor doi complici.