Prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon, a declarat că rezultatul referendumului din Marea Britanie privind Uniunea Europeană "arată clar că poporul scoțian își vede viitorul ca parte a Uniunii Europene", a transmis Reuters, citată de Agerpres.
PROMOTIE URIASA LA eMAG!!! CONSULTATI OFERTELE AICI!
Votul din Scoția la referendumul istoric de joi a fost copleșitor în favoarea rămânerii în UE, potrivit DPA.
La nivelul întregii Mari Britanii, balanța înclină spre tabăra pro-Brexit, care conduce cu 51,7% după numărarea voturilor în 333 din cele 382 de circumscripții, potrivit Sky News.