"Aceste decese sunt rezultatul unei serii de raiduri aeriene efectuate în ultimele zile", a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului, scrie Mediafax.ro.
Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite, formată din peste 60 de ţări, a efectuat 61 de raiduri aeriene, în ultimele zile, în nordul Irakului.
În acelaşi timp, serviciile de securitate irakiene şi miliţiile comunităţii kurde au obţinut victorii în zona Muntelui Sinjar, fieful grupului terorist Stat Islamic.
Miliţiile kurde din Irak, susţinute aerian şi logistic de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite, au anunţat joi că au reuşit să recucerească o zonă de 100 de kilometri pătraţi care era ocupată de grupul terorist Stat Islamic, în nord-vestul Irakului, la frontiera cu Siria.