Acest acord este "bun pentru regiune, bun pentru stabilitatea regională, dar noi nu ne aliniem în legătură cu Iranul", a afirmat premierul britanic, potrivit unei transcrieri a interviului de către serviciile sale, citată de Agerpres. (sic!)
Premierul britanic a promis că "vom rămâne fermi așa cum am fost întotdeauna" față de Iran cu privire la relațiile sale cu Siria și "sprijinirea terorismului".
Marea Britanie "nu se aliniază" după acordul cu Teheranul, a insistat el, adăugând că "prin semnarea acestui acord", marile puteri "au îndepărtat Iranul de arma nucleară".
De la semnarea acordului asupra programului nuclear, marți, la Viena între Iran și marile puteri, Londra și Washingtonul discută cu aliații lor din regiune, cum ar fi Arabia Saudită și Israelul, pentru a încerca să-i liniștească.
În acest context, secretarul de stat american John Kerry urmează să facă o vizită în regiunea Golfului luna viitoare.