Potrivit anchetatorilor, un băiat de origine nigeriană a fost lovit cu o țeava de fier de doi români, vinerea trecută.
Victima își lăsase un rucsac cu lucrurile personale în apropierea unor pubele. În timp făcea curățenie în jurul acestora, a observat o camionetă în care se aflau doi bărbați.
Cei doi agresori au coborât din dubă și i-au furat rucsacul tânărului, după ce l-au jignit și lovit în spate.
Ulterior, cei doi au fugit de la locul faptei, însă polițiștii au reuși să îi prindă în mai puțin de 24 de ore, în urma descrierilor oferite de martori.
În camionetă, polițiștii au găsit țeava de fier cu care a fost bătută victima. Ce doi atacatori, de origine română, unul de 24 de ani și unul de 44 de ani au fost duși la închisoare.